Cetățile dacice din Munții Orăștiei

Dacii

Denumire. Cele mai vechi știri referitoare la populațiile de pe teritoriul Daciei sunt în opera lui Hecateus din Milet, (550-470 a.Chr). Despre geți scrie pentru prima dată Herodot din Halikarnas, cu prilejul expediției întreprinse de Darius împotriva sciților pe la 514/513 a.Chr. Cercetările istorico-lingvistice au dovedit că daco-geții sunt unul și același popor. Geograful antic Strabo, care a trăit la cumpăna dintre era veche și era noastră, ne spune răspicat că dacii și geții vorbeau aceeași limbă. Numele diferit pe care-l întâlnim în izvoarele clasice se datorează faptului că înainte ca neamul daco-getic să se fi grupat și politicește într-o unitate, el era împărțit în numeroase triburi. Geții și dacii vor fi fost două din aceste triburi, mai mari și mai puternice, care și-au impus numele și celorlalte. Numele de geți s-a răspândit asupra triburilor din regiunile extracarpatice ale Munteniei, Moldovei sudice și Dobrogei, iar cel de daci asupra triburilor din partea apuseană a țării noastre (Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, poate și Oltenia). Grecii, care au ajuns pe meleagurile noastre dinspre sud și sud-est, i-au întâlnit mai întâi pe geți și în izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii, mai târziu, au venit în contact mai ales cu dacii dinspre apus și scriitorii latini folosesc cu predilecție această denumire. Fără grija de a greși, putem folosi denumirile de geți, daci, daco-geți sau geto-daci ca desemnând una și aceeași populație.
Dacia. Cât privește numele țării, cel de Dacia este posibil să fi fost menționat pentru prima dată în celebra hartă a lui Agrippa din sec. I a.Chr. Numele ca atare se găsește mai întâi la Plinius (NatHist., I, 47) și la Tacitus (Agricola, 41, 2). Geția nu apare niciodată în izvoarele scrise, probabil pentru că despre o țară cu numele de Dacia se putea vorbi numai după crearea ei prin unificarea triburilor daco-gete de către Burebista.
Granițele Daciei, în sensul antic al cuvântului, se întindeau între zona montană a Slovaciei, Tisa (cu o pătrundere până în Aquincum – Budapesta), Dunărea, inclusiv porțiunea ei dobrogeană și Siretul superior.
Chestiunea limbii vorbite de daci este departe de a fi tranșată și se poate considera că avem de-a face cu o singură limbă traco-dacică și cu două dialecte ale ei, unul geto-dacic și unul tracic propriu-zis. Lingviștii sunt nevoiți să opereze cu un material extrem de redus. Lipsesc aproape cu desăvârșire textele, oricât de scurte și modeste, în limba traco-dacică. Din străvechea limbă a tracilor și a dacilor s-au păstrat doar neînsemnate fragmente. La fel ca și ilira, a fost înlocuită în Peninsula Balcanică cu latina, greaca și slava, încât ea a dispărut. S-a putut însă stabili că ea se aseamănă cu alte limbi de tip satem (ramură a limbilor indo-europene), anume cu iliro-mesapica, baltica, slava și iraniana. Ca dialect la nord de Haemus (veche denumire a Munților Balcani), daco-geta avea elemente specifice, ca de exemplu elementul dava, în sens de sat, așezare, tîrg (Arcidava, Buridava), deosebit de para din componența localităților de la sud de Haemus (Brentopara, Gelupara).
Zeul suprem pare să fie Zamolxis, un zeu al pământului, vegetației și rodniciei. Gebeleizis este un zeu al cerului și a fulgerelor. Insuficient este lămurită prezența Marii Zeițe, cu nume necunoscut și cu valențe nedefinite. Se admite și existența altor divinități: o zeiță a focului, corespondentă pentru Hestia-Vesta, și a altei zeițe, cu numele Bendis, corespondentă a zeiței pădurii, vânătoarei și lunii Artemis-Diana. Se adaugă zei mai mari sau mai mărunți pe care nu-i cunoaștem, dar este cert că dacii adorau sursele de apă, cum ar fi fluviul Istru – Dunărea.
În privința numărului daco-geților, părerile istoricilor moderni sunt diferite: de la 100.000 cât socotea Nicolae Iorga, până la 500.000 (Constantin Daicoviciu) sau chiar 1.000.000 (Vasile Pârvan), care pare cea mai apropiată de realitate.

Regatul dac de la Burebista la Decebal

Burebista este cel care unifică triburile daco-gete și este cert că la anul 82 a.Chr. se afla pe tron, fără a putea preciza însă când anume a devenit rege. Prin măsuri dure, a reușit consolidarea statului dac, care a dobândit o putere militară remarcabilă. A organizat expediții împotriva celților din nord-vestul Daciei, a triburilor boiilor și tauriscilor, apoi se îndreaptă cu armatele spre Pontul Euxin, împotriva orașelor grecești, pe care le cucerește. Este numit, în inscripția de la Dionysopolis, cel dintâi și cel mai mare dintre regii Traciei.
Deceneu a fost mare preot în timpul lui Burebista și cu ajutorul lui regele a transformat Dacia în cea mai întinsă și redutabilă formațiune politică din Europa situată în afara fruntariilor Imperiului Roman. Burebista s-a aliat cu Pompei împotriva lui Cesar, dar cel din urmă a învins, dar a fost asasinat în anul 44 a.Chr., ceea ce a amânat cu un secol și jumătate confruntarea dintre Imperiul Roman și Regatul Dac. Burebista a fost și el asasinat la scurt timp după moartea lui Cezar.
Marele preot Deceneu a preluat puterea politică după moartea lui Burebista, urmat de Comosicus.
Un dinast dac, Coson, este cunoscut numai după numeroase monede de aur cu legenda KOƩΩN descoperite în Dacia. El ar fi domnit după Comosicus. Un alt dinast, într-o altă zonă a Daciei, a fost Cotiso, în perioada războiului civil care i-a opus pe Marcus Antonius și Octavianus.
După Comosicus, peste neamurile din Dacia au stăpânit Coryllus- Scorilo, Duras, care îi cedează tronul lui Dorpaneus sau Diurpaneus, cunoscut sub numele de Decebal (86 p.Chr. – 106 p.Chr.), un supranume care ar putea fi tradus prin Onoratul Viteaz.

Războaiele daco-romane

Către sfârșitul secolului I p.Chr. și începutul sec. II p.Chr. s-au desfășurat patru mari războaie între Regatul Dac și Imperiul Roman, cauza fiind în principal expansiunea constantă a Romei în Peninsula Balcanică.
Primul război a fost declanșat de împăratul Domitianus în anul 86 p.Chr., moment în care regele Duras îi cedează puterea lui Diurpaneus. Lupta din anul 87 p.Chr. (nu se știe unde a avut loc) îi aduce lui Diurpaneus victoria împotriva armatrelor romane conduse de generalul Cornelius Fuscus (care și-a pierdut viața) și supranumele de Decebal.
În anul 88 p.Chr., la Tapae (Porțile de Fier ale Transilvaniei), romanii obțin victoria, în urma căreia se încheie o pace favorabilă în special dacilor.
Între anii 101 p.Chr.-102 p.Chr. are loc o nouă confruntare, romanii fiind conduși de împăratul Traian. Două armate romane trec Dunărea, fac joncțiunea la Tibiscum (lângă Caransebeș), iar ciocnirea are loc la Tapae, într-o bătălie violentă, romanii obținând victoria. Trupele romane cuceresc rând pe rând fortificațiile dacice și ajung la Sarmizegetusa Regia, dar cele două tabere încheie pace, în urma căreia Decebal devine rege clientelar.
În anul 105 p.Chr. războiul este reluat, armata romană trece Dunărea pe un pod de piatră construit de Apollodor din Damasc. Grosul trupelor romane atacă pornind din Țara Hațegului, ajung sub zidurile Sarmizegetusei și o asediază. Decebal încearcă să scape, dar este urmărit de un escadron roman și se sinucide, pentru a nu fi luat prizonier de romani.
După victoria romanilor, Sarmizegetusa Regia a fost distrusă, iar în august 106 p.Chr. provincia romană Dacia era un fapt împlinit, fiind organizată de Traian ca provincie imperială.

Complexul de cetăți dacice din Munții Orăștiei

Munții Orăștiei, pe o suprafață de 200 de km², adăpostesc cel mai bogat complex de cetăți dacice din câte se cunosc pe teritoriul României. Ceea ce atrage în primul rând atenția la cetățile din Munții Orăștiei este caracterul de sistem și unitatea lor de construcție. Fortificațiile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, ca și numeroasele elemente defensive de mai mică însemnătate au fost concepute în vederea unui singur scop – protejarea marelui centru economic, politic și religios-cultural de la Sarmizegetusa Regia. Cetățile menționate nu sunt simple centre tribale întărite, sunt construite în astfel de locuri încât se văd și se sprijină reciproc. Ele nu reprezintă un număr oarecare de fortificații, ci un sistem bine chibzuit de cetăți, care nu putea fi nici conceput, nici construit de un trib sau o uniune de triburi, ci numai de o puternică autoritate centrală, care avea trăsăturile definitorii ale unui stat, chiar dacă acesta era la începutul existenței și evoluției sale. Specialiștii numesc statul dac stat sclavagist începător.
Unitatea de concepție a cetăților dacice din Munții Orăștiei este dublată de o unitate de construcție. Planul lor este diferit, adaptându-se la caracteristicile terenului. Cetățile și așezările din Munții Orăștiei constituie expresia superioară a dezvoltării societății daco-gete, dar cetăți asemănătoare, fără a fi atât de puternice și fără a avea un caracter de sistem, s-au mai descoperit în destule locuri: la Câmpuri-Surduc, tot în județul Hunedoara, la Piatra Craivii și Căpâlna în județul Alba, la Tilișca, județul Sibiu, dar și în Oltenia sau Moldova, ceea ce dovedește că acest complex din Munții Orăștiei trebuie considerat nu ca identic cu statul lui Burebista și Decebal, ci numai ca centru, nucleu al acestuia.

Vă așteptăm la Pensiunea Daniela

De strajă la intrarea în Ținutul dacilor, Mia și Viorel Oros vă spun bun venit la Pensiunea Daniela!