Aşezarea de la Feţele Albe

Aşezarea de la Feţele Albe este situată pe coasta de sud, însorită, a dealului Muncelului, despărţită fiind printr-o vale îngustă de înălţimea pe care se păstrează ruinele de la Sarmizegetusa Regia. Ea face parte din categoria aşezărilor dacice compacte, fiind amplasată pe terase susţinute de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica murus dacicus, specifică tuturor fortificaţiilor dacice din munţii Orăştiei.
Alături de construcţiile civile trebuie remarcată existenţa aici a unui sanctuar circular cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca şi aşezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc, foarte probabil, în timpul celui de-al doilea război daco-roman (105 – 106 p.Chr.).
Legendele spun că cetatea Fețele Albe a fost locul unde trăiau preotesele zeiţei Bendis (cunoscută ca sau confundată uneori cu zeița Artemis sau Diana, din mitologiile greacă și respectiv romană). Bendis (Béndis, Mendis) este o zeiță din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană. Unele reprezentări plastice (precum bustul de bronz de la Piatra Roșie) o arată cu sâni proeminenți, ceea ce conduce la presupunerea că era o zeiță adorată în primul rând de femei, de aceea este probabil să fi fost patroana dragostei și maternității. Herodot menționează zeița Bendis ca fiind împrumutată de traci de la daci.

Drumul spre Feţele Albe este acelaşi cu cel spre Sarmizegetusa Regia: urmăreşte cursul apei Grădiştii, traversează satul Grădiştea de Munte şi se ajunge la intersecția drumului asfaltat cu cel forestier spre vechea capitală a Daciei, în dreptul centralei electrice. La 1,8 km, un stîlp indicator ne orientează spre cărarea prin pădure, un traseu marcat ce poate fi străbătut în circa 30 de minute.
Traseul ne recomandat iarna sau pe timp defavorabil.

Vă așteptăm la Pensiunea Daniela

De strajă la intrarea în Ținutul dacilor, Mia și Viorel Oros vă spun bun venit la Pensiunea Daniela!